Luni, 3 decembrie Kamara a fost prezent la videochat-ul de pe site-ul www.acasatv.ro unde a stat de vorbă cu fanii săi. Acesţia au fost interesaţi de experienţa lui Kamara de a juca în serialul “Războiul sexelor”, difuzat ACASĂ, de luni până vineri, de la ora 23.00.
Kamara a dezvăluit că cea mai mare admiratoare a lui este chiar mama sa, care se bucură nespus de faptul că fiul ei joacă în acest serial de comedie, mai ales că astfel se continuă tradiţia de familie. Bunicul lui Kamara din partea mamei, Victor Ionescu, a fost actor la teatrul Bulandra.
Componentul trupei “Alb Negru” este un fan al comediilor şi l-a încântat de la început faptul că personajul său din “Războiul sexelor”, Horia, seamănă foarte mult cu el.
Internauţii au putut afla că noul venit în serial, Kamara, a debutat cu dreptul. Scena în care a jucat alături de Pavel Bartoş şi Alexandru Papadopol a ieşit din prima, nefiind nevoie să se tragă duble. La sfârşit, toată echipa l-a aplaudat pe Kamara pentru cum s-a descurcat.
Cei care i-au adresat întrebări la videochat au aflat că interpretul se îndrăgosteşte foarte des, acesta fiind un lucru bun pentru că îl inspiră să compună şi să scrie versuri.
Kamara s-a bucurat de prezenţa atâtor fani la întâlnirea cu el şi a declarat: “A fost o plăcere să stau de vorbă cu cei care ascultă muzica noastră şi cu cei care mă urmăresc mai nou în Războiul sexelor. Ei îmi dau putere să continuu ceea ce fac. Primul impact la public este cel mai important şi mă bucur că am un rol pozitiv şi că am reuşit să-l fac plăcut pe Horia, personajul meu”.
30 noiembrie
sincera sa fieu nu prea ma incanta kamara si pe de oparte ma mai si enerveaza la culmea si se baga prea peste tot chiar daca stie ca nu prea are fani asa multi !nu stiu daca este cineva pe care sa nu enerveze?ok dar sa fie ot ca el
30 noiembrie
sunteti tari ,tinetio tot asa ''EMA'' sa sti ca sunt fana ta si imi doresc sa te cunosc
chiar vreau imi place mult de tine si poate iti faci si tu timp....
30 noiembrie
imi place foarte mult serialul chiar ii super dar pacat ca se difuzeza asa de tarziu daca nu as merge l scoala chiar ar fi super dar asa cam greu sa l mai urmaresc pt k dimineata ma trzesc foarte greu dar totus este bine ca avem un film romanasc de comedie.
30 noiembrie
poi mie imi place de kamara si imi place si rolul sau din telenovela.isi interpreteaza bine personajul si stie sa se faca apreciat.ador telenovela dar nu o vad seara deoarece sunt la scoala,dar reusesc mereu sa vizionez serialul dimineata,cand se difuzeaza in reluare.o ador pe ema si imi place fuorte mult cum se imbraca.va poop dulce
30 noiembrie
Pacat ca se termina serialul. Mia placut mult de Kamara, desi a jucat mai putin insa a reusit sa se faca remarcat. Iar fani are din plin Kamara si nu pare deloc enervant, aici te contrazic Melinda.
Miercuri, 18 iunie, după difuzarea ultimului episod din comedia romantică "Războiul sexelor", te-ai amuzat copios privind cele mai haioase momente din timpul filmărilor la serial.
...Diana Dumitrescu a anunţat luni, 2 iunie, la videochat-ul de pe site-ul www.acasasatv.ro că din toamnă va putea fi urmărită de către telespectori ACASĂ în rolul protagonistei teleno...
Acum poţi alege scena ta preferată dintre cele mai haioase scene care au avut loc în comedia romantică "Războiul sexelor"! Noi am selectat 20 de astfel de scene, din care o poţ...