Luni, 10 martie, Augustin Viziru a fost prezent la videochat-ul organizat pe site-ul www.acasatv.ro pentru a sta de vorbă cu fanii. Augustin le-a împărtăşit celor prezenţi la videochat că are o relaţie stabilă care durează de 7 ani.
Cea care i-a furat inima se numeşte Oana şi este o frumoasă blondă, cu ochii albaştri. Până să o cunoască, el nu credea în dragoste la prima vedere, dar viaţa i-a demostrat că aceasta există. Augustin a mărturisit că se consideră fericit pentru că are alături de el femeia care-l înţelege şi care-l răsfaţă.
Câteva admiratoarele şi-au declarat invidia că actorul lor preferat are o relaţie, dar apoi s-au bucurat că trăieşte o poveste frumoasă de iubire. Una dintre fane l-a invitat să meargă împreună la munte, dar apoi a dezvăluit faptul că era doar un test şi l-a lăudat pe Augustin pentru că este fidel.
Fanii i-au cerut actorului câteva sfaturi în ceea ce priveşte tacticile de agăţat, iar Augustin i-a sfătuit ca atunci când vor să cucerească o fată, să fie cât mai naturali şi stăpâni pe ei, pentru că domnişoarele din ziua de astăzi sunt pretenţioase.
Vedeta ACASĂ şi-a amintit că în copilărie şi el şi Lucian, care este cu trei ani mai mare, erau foarte energici şi năzdrăvani şi le-a povestit internauţilor că fratele său este persoana de care se simte cel mai legat.
Chiar dacă până acum nu a interpretat decât roluri negative, inclusiv personajul Bebe din comedia romantică “Războiul sexelor”, difuzată ACASĂ, de luni până joi, de la orele 22.30, Augustin este altfel în viaţa reală. Cei care i-au adresat întrebări luni seară la videochat au aflat cu surprindere că actorul nu are niciun tatuaj, poartă cercel pentru că aşa o cere rolul şi nu a băut niciodată alcool. Când vrea să se relaxeze, interpretul lui Bebe preferă să facă sport, fotbal sau tenis, sau să joace biliard, una dintre pasiunile lui mai vechi cu care a câştigat şi titlul de campion balcanic.
Despre participarea lui la videochat, Augustin Viziru a declarat: “M-am simţit foarte bine la videochat. La început am avut emoţii, dar mi-au plăcut întrebările, toţi au fost foarte drăguţi şi nici nu am realizat când a trecut timpul”.
Miercuri, 18 iunie, după difuzarea ultimului episod din comedia romantică "Războiul sexelor", te-ai amuzat copios privind cele mai haioase momente din timpul filmărilor la serial.
...Diana Dumitrescu a anunţat luni, 2 iunie, la videochat-ul de pe site-ul www.acasasatv.ro că din toamnă va putea fi urmărită de către telespectori ACASĂ în rolul protagonistei teleno...
Acum poţi alege scena ta preferată dintre cele mai haioase scene care au avut loc în comedia romantică "Războiul sexelor"! Noi am selectat 20 de astfel de scene, din care o poţ...