Despre serial Poveste Rezumat episoade Distributie Stiri Galerie Video Forum
 

Alexandru Papadopol şi Ioana Ginghină au petrecut primele zile din 2008 la Viena

14 ianuarie 2008

Vedetele ACASĂ Alexandru Papadopol şi Ioana Ginghină au plecat la începutul anului 2008 pentru câteva zile la Viena. Cei doi au profitat de vacanţa pe care au avut-o de la filmări pentru a merge cu maşina până în Austria.

Ei au plecat din Bucovina, locul unde au sărbătorit venirea noului an, spre Viena în zorii zilei de 2 ianuarie. După un drum destul de obositor, Ioana şi Papi au ajuns la destinaţie. Ei s-au cazat la un hotel foarte frumos situat în apropierea Palatul Schönbrunn.

Deşi au petrecut doar cinci zile în Viena, cei doi au reuşit să viziteze aproape  toate locurile pe care şi le-au propus. Ioana şi Papi au fost impresionaţi în mod deosebit de Palatul Schönbrunn, de Catedrala Stephansdom (Sf. Ştefan), de Muzeul Torturii, de extraordinarele acvarii şi de plantele exotice din Haus des Meeres.

“Mi-a plăcut  foarte mult Catedrala Sfântul Ştefan la subsolul căreia se află celebrele catacombe. Ne-am plimbat foarte mult prin Viena, oraş care demonstrează şi astăzi prin măreţie că îşi merita titulatura de <>”, povesteşte Alexandru Papadopol.

Întorşi în Bucureşti, Ioana şi Papi au savurat împreună ultimele zile de vacanţă înainte de reînceperea filmărilor la proiectele de la ACASĂ în care sunt implicaţi. Pentru Papi, intrepretul lui Alex din “Războiul sexelor” zilele libere au continuat până pe 14 ianuarie când s-a dat din nou “MOTOR” pe platorile comediei romantice. În schimb, Ioana Ginghină a început déjà, din 10 ianuarie, filmările la “Inimă de ţigan”, telenovelă difuzată ACASĂ de luni până joi de la orele 20:30.

Comentarii

georgiana

30 noiembrie

e foarte misto la viena ! Bafta lor ca u ajuns acolo si ca s-au simtit atat de bine !

Adauga un comentariu

Nume:
E-mail:
Comentariu

Stiri

Momente haioase din "Războiul sexelor"

Miercuri, 18 iunie, după difuzarea ultimului episod din comedia romantică "Războiul sexelor", te-ai amuzat copios privind cele mai haioase momente din timpul filmărilor la serial.

...

Detalii

Miercuri, 18 iunie, ACASĂ a difuzat ultimul episod din “Războiul sexelor”

Miercuri, 18 iunie, ACASĂ a difuzat ultimul episod al comediei romantice “Războiul sexelor”, în care echipa doamnelor a făcut armistiţiu cu echipa domnilor!
Detalii

Diana Dumitrescu s-ar rade în cap dacă aşa i-ar cere rolul

Diana Dumitrescu a anunţat luni, 2 iunie, la videochat-ul de pe site-ul www.acasasatv.ro că din toamnă va putea fi urmărită de către telespectori ACASĂ în rolul protagonistei teleno...

Detalii

Top cele mai haioase scene din comedia romantică "Războiul sexelor"

Acum poţi alege scena ta preferată dintre cele mai haioase scene care au avut loc în comedia romantică "Războiul sexelor"! Noi am selectat 20 de astfel de scene, din care o poţ...

Detalii